Obiective turistice din Braşov

Poiana Narciselor

Rezervaţia naturală Dumbrava Vadului, cunoscută sub numele de Poiana Narciselor aparţine de comuna Şercaia – satul Vad, aflat la 60 de kilometri distanţă de Braşov. Rezervaţia se întinde pe o suprafaţă de 400 de hectare.

În luna mai, în apropierea sărbătorii Sfinţilor Constantin şi Elena, rezervaţia prinde viaţă datorită narciselor înflorite. Tot în jurul acestei date are loc şi Sărbătoarea Narciselor, festival de etnologie şi folclor.

Narcisele înflorite pot avea o densitate de până la 150 de fire pe metrul pătrat, ocupând aproximativ 300 de hectare. În afară de narcise, în rezervaţia mai pot fi admiraţi şi irişii înfloriţi.

Fotografie cu narcisa din Poiana Narciselor

Narcisa din Poiana Narciselor

Imagine cu fluture în Dumbrava Vadului

Fluture în Dumbrava Vadului

Poză cu narcisa din rezervaţia din Vad

Narcisa din rezervaţia din Vad

Biserica Sfântul Nicolae din Braşov

Biserica Sf. Nicolae din Scheii Braşovului datează din anul 1292. Iniţial a fost construită din lemn şi a fost ulterior înlocuită cu construcţia din piatră, începând cu anul 1495. La ridicarea bisericii din piatră au contribuit localnici şi numeroşi voievozi ai Ţării Româneşti şi Moldovei: Vlad Călugărul, Neagoe Basarab, Petru Cercel, Aron Vodă, Mihai Viteazu şi alţii.

Biserica Sfântul Nicolae apare menţionată într-un edict papal emis de papa Bonficiu al IX-lea care cerea convertirea locuitorilor din Schei, despre care afirma că ar avea o biserică pentru „folosul lor şi slujirea zeilor”.

În curtea bisericii se găseşte clădirea care a adăpostit Prima şcoală românească, transformată în prezent în muzeu.

Poză cu Biserica Sfântul Nicolae din Braşov

Biserica Sfântul Nicolae din Braşov

Imagine cu Biserica Sf. Nicolae din Schei

Biserica Sf. Nicolae din Schei

Fotografie cu Statuia Diaconul Coresi

Statuia Diaconul Coresi

Fortificațiile Brașovului

Brașovul a fost denumit în trecut „cetatea celor șapte bastioane” datorită sistemului de ziduri și bastioane de apărare. Construcția fortificațiilor a fost determinată de numeroasele invazii tătare și turcești din secolele XIII-XV. Inițial sistemul de apărare al cetății era constituit doar din șanțuri, valuri de pământ și palisade. În secolul al XVI- lea zidurile aveau 3000 m lungime, 12 m înălțime și 1,70 – 2,50 m grosime. Zidurile erau duble, iar pe latura nord-estică chiar triple.

Bastioanele erau dispuse la 110 m distanță între ele. Din sistemul de fortificații al Brașovului făceau parte și 28 de turnuri, din care mai există 6.

Sistemul de fortificație al Brașovului reprezintă astăzi un procent de 50% din zidurile, bastioanele, turnurile și porțile din trecut.

Zidurile Cetății Brașovului

Zidurile Cetății Brașovului

Brașov - Bastionul Postăvarilor

Brașov - Bastionul Postăvarilor

Brașov - turn în apropierea Tâmpei

Brașov - turn în apropierea Tâmpei