Obiective turistice din Dâmboviţa

Biserica Domnească din Târgovişte

Biserica Mare Domnească din Târgovişte a fost construită între anii 1583-1585 de către domnitorul Petru Cercel. Biserica poartă hramul Adormirea Maicii Domnului şi face parte din ansamblul Curţii Domneşti din Târgovişte alături de Biserica Domnească Mică şi Turnul Chindiei.

Biserica are o lungime de 30 de metri si o înălţime maximă de 14 metri, având ca stil arhitectural stilul bizantin.

Biserica adăposteşte o impresionantă galerie cu portretele mai multor voievozi din Ţara Românescă: Matei Basarab, Neagoe Basarab, Constantin Brâncoveanu, Petru Cercel, Mihai Viteazu şi alţii.

Fotografie cu Biserica Domnească din Târgovişte

Biserica Domnească din Târgovişte

Poză cu Biserica Domnească văzută din Turnul Chindiei

Biserica Domnească văzută din Turnul Chindiei

Fotografie cu turnurile bisericii

Turnurile bisericii

Imagine cu clopotul Bisericii Domneşti

Clopotul Bisericii Domneşti

Turnul Chindiei

Simbol al municipiului și unul dintre cele mai importante obiective turistice din Târgoviște, Turnul Chindiei a fost construit în timpul domniei lui Vlad Țepeș (1456 – 1462) având inițial un rol de apărare și supraveghere. Este situat în partea de nord-vest a Curții Domnești fiind ridicat peste pridvorul paraclisului ce data încă din vremea lui Mircea cel Bătrân.

Turnul are o formă cilindrică cu un diametru de 9 metri și o înălțime de 27 de metri. Este construit din cărămidă roșie și are baza în formă de trunchi de piramidă placată cu piatră. În interior turnul are 3 nivele iar accesul către partea superioară se face printr-o scară în spirală.

Aspectul actual l-a primit în urma lucrărilor de restaurare făcute la mijlocul secolului al XIX-lea în timpul domniei domnitorului Gheorghe Bibescu.

În prezent este înconjurat de ruinele Curții Domnești și adăpostește o expoziție cuprinzând domniile lui Vlad Țepeș.

Poză cu Turnul Chindiei din Târgoviște

Turnul Chindiei din Târgoviște