Articole etichetate cu ‘Cetate’

Fortificațiile Brașovului

Brașovul a fost denumit în trecut „cetatea celor șapte bastioane” datorită sistemului de ziduri și bastioane de apărare. Construcția fortificațiilor a fost determinată de numeroasele invazii tătare și turcești din secolele XIII-XV. Inițial sistemul de apărare al cetății era constituit doar din șanțuri, valuri de pământ și palisade. În secolul al XVI- lea zidurile aveau 3000 m lungime, 12 m înălțime și 1,70 – 2,50 m grosime. Zidurile erau duble, iar pe latura nord-estică chiar triple.

Bastioanele erau dispuse la 110 m distanță între ele. Din sistemul de fortificații al Brașovului făceau parte și 28 de turnuri, din care mai există 6.

Sistemul de fortificație al Brașovului reprezintă astăzi un procent de 50% din zidurile, bastioanele, turnurile și porțile din trecut.

Zidurile Cetății Brașovului

Zidurile Cetății Brașovului

Brașov - Bastionul Postăvarilor

Brașov - Bastionul Postăvarilor

Brașov - turn în apropierea Tâmpei

Brașov - turn în apropierea Tâmpei

Adaugă un comentariu

Cetatea Râșnov

Situat în Ţara Bârsei, la 15 km de Braşov, pe traseul Braşov – Bran – Rucăr, Râşnovul a fost un centru comercial începând cu secolele XII – XIII. Denumit şi Rosenau (oraşul rozelor), el și-a dobândit dreptul de a organiza târguri săptămânale de la Sigismund de Luxemburg în anul 1427.

Cetatea țărănească din Râșnov este situată pe un deal din apropierea centrului orașului. Aceasta a fost construită prin eforturile populaţiei locale şi avea ca scop apărarea de invazii, populaţia localităţii retragându-se în cetate în caz de nevoie.

Cetatea a fost construită din piatră şi cărămidă, având un stil arhitectonic simplu, asemănător cu cel al caselor din zonă, adaptat pentru o fortificaţie. Prima menţiune documentară despre această cetate este din anul 1335, legată de una din invaziile tătăreşti. De-a lungul timpurilor a rezistat cu bine invaziilor, chiar şi atunci când alte cetăţi din zonă au cedat.

Cetatea Râșnov văzută din apropierea orașului

Cetatea Râșnov văzută din apropierea orașului

Clădire din Cetatea Râşnov

Clădire din Cetatea Râşnov

Cruce din Cetatea Râşnov

Cruce din Cetatea Râşnov

Emblema Râşnovului (Rosenau)

Emblema Râşnovului (Rosenau)

Adaugă un comentariu

Cetatea ţărănească din Jimbor, Braşov

Construită în secolul al XIV-lea, cetatea ţărănească din satul Jimbor, judeţul Braşov, avea un rol de apărare. În urma invaziei tătare din 1690 cetatea a fost avariată fiind restaurată în anul 1692 iar în anul 1818 zidul exterior al cetăţii a fost dărâmat.

Cetatea țărănească din Jimbor

Cetatea țărănească din Jimbor

Adaugă un comentariu